Mamele lor. Ale pesediştilor.

Să o luăm cu începutul, adică Alexandrina Ceauşescu. O ţărancă muncitoare, la locul ei, care a crescut zece copii alături de un bărbat despre care se ştie că nu prea punea nici suflet, nici bani pentru familie. O femeie cu credinţă-n Dumnezeu, al cărei merit incontestabil a fost acela de a-l determina pe unul dintre fiii ei, apostol crîncen al ateismului, să participe la o slujbă religioasă. Ce-i drept, era chiar slujba de la căpătîiul ei, dar ce mai contează? Dragostea de mamă e un zid. Zid de biserică la propriu, construită în satul natal. Ei bine, da, Ceauşescu a şi ridicat un lăcaş de cult, nu numai a pus la pămînt. Păcat că biata maică-sa nu a putut să îl mai vadă, aflîndu-se la momentul comiterii faptei deja sub pămînt. Un singur defect major i se poate reproşa bietei femei, acela de a nu fi ştiut să-şi ţină odorul numai pentru ea. Ia să-şi fi păstrat defectu’n bătătură, nu să renunţe aşa uşor la el, şi tot ar fi fost ceva. Adică n-ar mai fi fost, mai exact, cel mai iubit defect al întregului popor.

Dacă la capul unor copii stau mai multe ursitoare, la cel al lui Ion Iliescu au stat două mame. Tot un drac, adică o chestie de predestinare, pentru că aşa precum un ied suge de la două capre, aşa a supt şi Iliescu de la două regimuri. Nu alimentare, din păcate. Înzestrat de mic cu acest talent, nu a ezitat să şi-l manifeste plenar, la orice plenară înainte şi cu orice ocazie după. Din cauză că cele două, precum în cartea aceea retrogradă, Biblia, nu au tras de el la rupere cînd ar fi trebuit, ăsta a rămas cu nişte sechele. Care l-au făcut să rupă el tot, în compensaţie, începînd cu ruperea fluxului normal al ştirilor şi al progamelor tv din întreaga lume, cu ocazia primei revoluţii transmise în direct. O mai rupe şi-acum pe unde apucă, ezitînd să-şi ducă, însă, lucrarea la bun sfîrşit, rupîndu-se de tot. Rămîne, oricum, personificarea vorbei unde-s două e putere, la nevoi şi la durere. Ale noastre.

Despre mama lui Adrian Năstase, numai de bine. Nu de alta, dar trebuie să-i acordăm dispensă de celebritate unei alte femei din viaţa sa, mătuşa Tamara. Nici măcar rudă de sînge, ci prin alianţă, dar asta nu contează decît pozitiv. Pentru că, precum în cazul predecesorului său pe linie de partid şi, din fericire, nu şi de stat la Cotroceni, şi povestea sa ilustrează o zicere celebră, şi anume unde-s doi puterea creşte şi averea le sporeşte. Peste noapte şi după moarte. A mătuşii, ca-n basme. Numai că anvergura personajului nu ne permite să ne oprim doar la această specie literară, specimenul în cauză evoluînd ca-ntr-un adevărat roman poliţist, cu finalizare la tribunal. Unde s-au analizat firul epic şi intriga, prezentate de către oamenii aparent răi, procurorii, dovediţi ulterior, ca-n orice naraţiune cu suspans, a fi fost chiar foarte buni. Cu nepotul, care a rămas, astfel, şi cu nevasta şi cu agoniseala de-o viaţă a mătuşii. Plus cu ocazia de a marca dramatismul situaţiei printr-un lirism cu tente de bocet. Personajul activ, dar din umbră, al naraţiunii, Tamara Cernasov, este o adevărată eroină, model de vitalitate şi dăruire. Ea intră în afaceri cu aplomb şi determinare, în jurul vîrstei de 90 de ani, dovedind că există tinereţe la foarte adînci bătrîneţe. Generoasă şi conştientă, totuşi, că viaţa fără de moarte e un experiment prea îndrăzneţ pentru puterile ei şi ale medinei actuale, îşi lasă avuţia în seama şi conturile nepotului. Va rămîne consemnată în multele volume de la judecătorie, nu ca bunica pe care şi-ar dori-o orice copil, ci ca mătuşa pe care-ar hrăni-o orice adult.

Trecem în registrul comic şi ajungem la Mircea Geoană. Nimic nici despre mama lui, care l-a făcut doar om, pentru că o altă femeie s-a impus în faţa acesteia, dorind să-l facă ceva mai mult decît atît, adică prim om. De stat. Vorbim deci, despre Margareta Costea, mamă, la rîndul ei, a Mihaelei, dragostea lui. Energică şi hotărîtă, revoluţionară din fire, prin modul în care răsucea fitiluri încă de pe baricada unui camion din ’89, trecînd curajoasă peste hopuri, chiar cu riscul unei căderi, îşi va urma neabătută traseul propus. Va trece curajoasă şi înfocată prin sinuozităţile acestuia, chiar şi atunci cînd va traversa istoria, prin curtea unui partid vechi şi cu ceva pete ţărăniste. Impunîndu-se clar prin toată activitatea, va repurta o victorie la care multe soacre nici nu îndrăznesc să viseze. Aceea de a fi obiectul sau subiectul, cum doriţi, al celei mai bune fapte de care a fost în stare ginerele său. Recunoscîndu-i meritele incontestabile, acesta va reuşi să nu o dea afară din casă. Victoria va rămîne în familie, dar numai pentru ea, el nemaireuşind nimic de-atunci. Pentru că dacă o asemenea acţiune, la vremea ei, dă pe spate zeci de femei, corolarul este că pierde voturile a nu se ştie cîţi bărbaţi care n-au făcut acelaşi lucru.

Şi ne oprim, în final, cum altfel?! - la mama lui Ponta, Cornelia Naum. Care l-a născut pe Victor, după propriile-i mărturisiri, în urma luptei dintre hotărîrea ei de a-l avorta – pe fondul unei suferinţe medicale – şi dorinţa tatălui de a-l avea. La termen. Nu mai pare de mirare, aşadar, tendinţa feciorului de a se agăţa oriunde crede că-i va fi bine. Dacă începuturile au fost dilematice, apoi nici mai tîrziu lucrurile nu au stat prea bine, mama contribuind la plecarea fiului de-acasă şi din ţară. La Paris, ca urmare a participării la cursa de sărit garduri pe lîngă clădirea TVR-ului, în timpul mineriadei din 1990. Unde copilul nu s-a dus de capul lui, ci l-a dus mama de mînuţă. Inconştienţă, iresponsabilitate? Nu, nici vorbă. Spirit activ politic, cu vădite tendinţe protestatare. Manifestat şi acum, după mai bine de douăzeci de ani, cînd mama, din nou cu un copil de mînă, fata de data aceasta, a participat la ceea ce cred că putem numi Protestele din Ianuarie Curent. Mărturisesc, nu înţeleg dacă această femeie prezintă o aprehensiune faţă de mulţimi cu potenţial violent sau o propensiune pentru risc, de nu se duce singură la astfel de evenimente. Şi încă ceva ce nu numai că nu înţeleg, dar dezavuez ferm, este lejeritatea cu care ar bate copilul alteia, respectiv pe al doamnei Boc. Mai ales în condiţiile în care pe-al ei l-a scăpat de bătaie cu fuga. Notabilă este, în schimb, francheţea cu care ne dezvăluie ceea ce nici nu bănuiam, măcar, că lui Victor îi place să se umfle în pene şi efortul ei de a-l ţine cu picioarele pe pămînt, fără a-i frînge, totuşi, aripile. Cum povestea este în plină desfăşurare, nu pot decît să mai remarc faptul că Ponta, mare amator de ambalat motoare şi de viteză, se dă peste cap pentru a nu-şi dezamăgi mama şi pentru cîştigarea cursei. În politică.

Cu ocazia lunii martie, la mulţi ani mamelor din lumea-ntreagă!

 

6 Responses to “Mamele lor. Ale pesediştilor.”

  1. Pataphyl says:

    Mamă care mă iubești
    Vino, mamă, să mă vezi
    Colo-n deal la Văcărești
    Cum lucrez la spații verzi

    (Fănuș Neagu, aprox. 1970)

  2. ribelalu says:

    Asta ma enerveaza pe mine la mamele astea de politicieni. Au avortat numai genii si au pastrat prostii.

  3. Hongse says:

    “Why did you beat me so hard?”
    “That’s why you turned out so well”, Keke answered. In return, his mother asked him: “Joseph, who exactly are you now?”
    “Do you remember the tsar? Well, I’m like a tsar”, replied Stalin.
    “You’d have done better to have become a priest” was his mother’s retort.

    Ar fi putut totuşi să-l fi bătut mai tare. Cu toporul, preferabil.

  4. [...] din partea PSD,  timp de zece ani, nu are copii. Nici proprii, nici adoptaţi. Sau el a compensat avînd două mame? Later edit: Dar despre mama lui Victor Ponta, care a vrut să-l avorteze, pe fondul unei [...]

Leave a Reply