Brigăzile Roşii ale PSD

Deputatul PSD Adrian Solomon, asigurîndu-l pe premierul Ungureanu că nu-şi poate pierde funcţia. Doar viaţa.

“Se-aude că domnul Mihai Răzvan Ungureanu ar vrea să vină pe 1 Mai la IRB. Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimţirea, că tupeu are cît cuprinde, să vină în Bârlad şi să nu anunţe autorităţile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad va avea nu soarta lui Tăriceanu ci soarta lui Aldo Moro. Şi asta nu-i o ameninţare, e o asigurare, domnul prim-ministru. Să vii tu în Bârlad şi să nu te opreşti pe la primărie, să n-ai bunul simţ să suni la primărie înainte să vii.”

UPDATE: Adrian Solomon pretinde că a fost greşit înţeles de către presă.

“Cum să creadă lumea că l-am ameninţat eu cu moartea pe premier? Eu sunt convins că nu va veni la Bârlad. Eu nu am comparat nicio persoană. Am folosit o expresie. Adică va avea viaţă grea, nu mă ocup eu de Brigăzile Roşii. Sunt cuvintele mele, sunt conştient de asta. Nu am nicio legătură cu ce înţelegeţi voi din ele.”

UPDATE 2: Acelaşi Adrian Solomon, după ameninţarea la adresa premierului, dă afară o jurnalistă din conferinţa de presă şi o numeşte “şulfă pedelistă”.


14 Responses to “Brigăzile Roşii ale PSD”

  1. Don Solomone de Bârlad.

    • ar trebui să aibă demisia scrisă în momentul ăsta. dar prevăd că nu i se va întîmpla nimic, situaţie în care mă întreb care ne sînt limitele şi ce sîntem dispuşi să tolerăm în politică.

      • Pataphyl says:

        E un ghiduș cu rulmenți preamarele bârlădist: recunoaștem (deși într-o formă mult decăzută) renumitul simț al omorului specific PeSeDacilor Liberi (în sensul de extracarpatini, spațiu ce duce fără denivelări majore pînă hăt la Москва și chiar mai departe). Ghiduș ca un gîde, isteț ca un amoeBOU(r), această SoloMonaLisă de Fălciu & Tutova merită cu prisosință un nou mandat, fie și de arestare.

  2. [...] Bestiar (unde puteți vedea și înregistrarea deputatului Adrian [...]

  3. Hongse says:

    Ok, titlul ştirii e suficient: “Crin Antonescu: Cred ca in momentul de fata sunt un lider politic mai credibil decat Mihai Razvan Ungureanu”, dar dacă citiţi link-ul de mai jos…. nici nu vreau să mai comentez. ‘fara-identitate-electorala’, ‘sex-incert’… Asta e pentru bestiar.

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-12073022-crin-antonescu-pdl-fost-permanenta-fara-identitate-electorala-pronuntata-politiceste-sex-incert.htm

  4. Multumesc pentru postarea cu datul meu afara din conferinta de presa, in urma unui editorial scris de mine, intitulat “Un deputat irefutabil”. Il gasesti la mine pe blog! Eu scriu la http://www.vrn.ro si daca putem colabora cu drag astept sa ma contactezi! “Ti iubesc” pentru ca in sfarsit ia cineva atitudine, in afara de Roncea!

  5. Ioana Hincu says:

    Draga Florina, uite de aia nu mai deschid eu televizorul romanesc din 2009 ( am de-a face zilnic, din cauza meseriei, cu justitia si cu adminsitratia publica si nu mai vreau sa-i vad si la mine acasa pe ecran) si presa nu mai citessc decat rar si in diagonala. Ca e se repeta si e obositor. Rau. Dar din pacate nu-i surprinzator. Demisie? Care demisie? Asta e un element local tipic de partid actual. Ce e tulburator e ca la fel erau si inainte de 89. Aceeasi “anvergura” intelecuala si mentalitate. Anunta-ne daca sesizezi vreo schimbare. Pana atunci, sa rezistam .

Leave a Reply