Regulile jocului fără reguli

În fotbal, ca şi în viaţă

Sînteţi mijlocaş central, playmaker, într-o echipă tînără, practicînd un fotbal spectaculos, graţie unei promoţii excepţionale de jucători, din pepiniera proprie. Aveţi meci pe terenul Liderei Clasamentului. Ţinînd cont de valoarea lotului şi de forma excelentă din acel moment, speraţi, însă, într-o victorie. Justificat. Din primul minut, controlaţi, lejer, posesia. Primiţi mingea şi îl lansaţi, elegant, pe colegul de pe banda stîngă. Ţîşneşte într-o cursă fulminantă, urmărit de doi fundaşi. Frînă, adversarii se duc cu sania, centrare perfectă la colegul vîrf. Cap, gol!!! Anulat, pe motiv de ofsaid la limită. N-a fost, dar nu-i nimic, se întîmplă!

 

Recuperaţi balonul, dribling scurt şi pasă la întîlnire tot pentru colegul vîrf, care este tras de tricou, în careu, pînă cînd stoperul la marcaj al Liderei rămîne cu tricoul în mînă. Din nou, se dictează ofsaid. Începeţi să aveţi unele presimţiri sumbre, dar nu vă descurajaţi. Căci Lidera nu trece de centrul terenului.  Primiţi iar mingea, faceţi un dribling lung, în slalom, încheiat cu o piruetă “a la Zidane”, care scoate din joc cinci adversari. Lansaţi mijlocaşul de bandă dreaptă, care driblează ultimul fundaş, deci nu mai poate fi ofsaid, şi ajunge singur cu portarul. Care îi trage un cap în gură. Şi un şut în testicule. Iar ultimul fundaş, revenit în trombă, îl calcă pe ceafă. Surprinzător, colegul nu moare, deci vă bucuraţi: conform regulamentului, urmează penalti şi eliminarea celor doi adversari. Arbitrul dictează, însă, repunere din colţul careului mic.

 

Intrigat, îl interpelaţi. “Trebuia penalti şi eliminare pentru vitele alea două!” Calm, arbitrul răspunde: “Greşit. Nici un fault comis de Lideră în propriul careu nu se sancţionează”. Nu vă vine să credeţi.”Unde scrie asta?” Cavalerul fluierului cere de la un asistent Regulamentul. Într-adevăr, aşa scrie. “De cînd, frate?” -  izbucniţi, scandalizat. “Regulamentul s-a schimbat în timpul meciului”. Între timp, portarul Liderei degajează, pînă la vîrful lor de atac. Aflat într-un ofsaid de cel puţin 30 de metri, acesta ratează preluarea, dar prinde balonul în braţe şi intră cu el în poartă. Cavalerul dictează gol. Simţiţi că vă cedează nervii.

 

“Frate, ai înnebunit?” Replica vine la fel de calm: “Lidera nu poate fi niciodată în ofsaid. Totodată, cînd Lidera introduce balonul în poartă cu mîna, golul este valabil. Citiţi, scrie în Regulament”. Aşa e, scrie. “Şi cine p–da m–ţilor neamului m–ii a schimbat Regulametul în halul ăsta, în timpul meciului?” Imperturbabil, arbitrul răspunde: “Lidera. De cînd e Lideră, poate face orice vrea, oricînd, oriunde, cu oricine. Dumneavoastră, de pildă, mi-aţi spus, la un moment dat: frate, ai înnebunit”. “Nu, doar am intrebat…” “Tot aia. Cum nu sîntem fraţi şi nici n-am înnebunit, aţi rostit o dublă calomnie. Conform Regulamentului, calomnierea arbitrului se pedepseşte cu eliminare”. Şi vă dă afară.

 

Vă gîndiţi, totuşi, că şi aşa, echipa dumneavoastră poate să egaleze. Fiind, în mod clar, mai bună, chiar şi în zece oameni. Numai că arbitrul fluieră sfîrşitul partidei, în minutul opt. Luaţi Regulamentul şi vă uitaţi. Incredibil, iar s-a schimbat! “Articol final: După ce Lidera înscrie un gol, meciul se încheie. Lidera poate înscrie prin orice mijloace. Nici un gol înscris de adversarii Liderei nu este valabil”.

 KAMIKAZE

4 Responses to “Regulile jocului fără reguli”

  1. Yeba says:

    Și ce dacă? Când iubești cu adevărat fotbalul, te duci să joci și duminica viitoare.

  2. ribelalu says:

    In fotbal meciurile astea se joaca o data “la ei” si o data “la noi”. Bai tata, ne-ati furat cand ati jucat la voi dar cand veniti pe terenul nostru desfiintam si noi gardurile la tribune, dam obligatoriu la intrare fiecarui suporter steaguri cu manere de un tol, si lasam intrarea libera.
    Acum hai sa jucam fotbal.

  3. bogdan says:

    mai bine iti transferi jucatorii si suporterii in campionatele straine. oricum, cand iese Lidera in cupele europene se face de ras, iar Nationala nu mai sperie pe nimeni. in luxemburg cica e bine

Leave a Reply