Klaus Iohannis a pierdut alegerile

Klaus Iohannis a cules ce a semănat. După o campanie dominată de indolenţă în acţiuni, de aroganţă comunicaţională şi mesianism personal bazat pe un mit creat la Sibiu, neamţul nostru a reuşit să piardă din primul tur. Soarta s-a dovedit de multe ori generoasă şi chiar şi acum îi mai oferă o şansă în turul doi. Dar dacă Victor Ponta va fi preşedinte peste două săptămâni, acest fapt i se va putea imputa, în cea mai mare măsură, lui Klaus Iohannis. [...] Şi, ca portretul negativ al celui care nu a mişcat un deget ca să îl învingă pe

Am semnat pentru Macovei, am votat cu Io

Gata? A trecut? S-au publicat sondajele? Uite, acum pot să spun. Deși am semnat pentru Macovei, am votat, în cele din urmă, pentru Iohannis. Multă vreme am fost nehotărît dacă să o fac sau nu, însă am zis că e mai bine să mă duc. Macovei, deși a avut cea mai agresivă campanie, a avut și unul dintre cele mai populiste programe. Pare un program făcut pe genunchi, care amestecă noțiuni de stînga cu noțiuni de dreapta și pare axat pe un singur scop – să-i bage la pușcărie pe adversarii politici. Dar nu de asta nu am votat-o. Nu am votat-o pentru

Dacă Udrea nu e, nici vot nu e.

În turul II. Aşa a declarat preşedintele Traian Băsescu aseară, octombrie 13, 2014. “Nu mă duc la vot, aceşti oameni amândoi sunt oportunişti şi corupţi” O susţine în continuare pe Udrea. E consecvent. “pentru că este un om corect, este un om care nu minte şi care a făcut ceva când a fost ministru”. Adică, după ce ne spune că Ponta a fost agent acoperit, implicit că ar fi încălcat legea, după ce de ani de zile ne spune cît de nociv, de incompetent, de laş şi de mincinos este Ponta, acum ne anunţă că nu ne ajută să

M-au învins serviciile vs am învins se

La sfîrşitul primul mandat de preşedinte al României, Emil Constantinescu a anunţat că nu mai candidează pentru un al doilea din cauză că l-au învins serviciile. A plecat şi s-a scufundat într-un ridicol nesemnificativ. La sfîrşitul celui de-al doilea mandat, în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu, preşedintele în funcţie, ne spune că prim-ministrul Victor Ponta a fost agent acoperit SIE în perioada 1997-2001. Şi că fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, care a demisionat pentru a se înscrie

Ne băgăm picioarele în consideraţiil

(function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Paul Dragos

Să-i verifice spermograma!

Cel mai abject atac – de pînă acum – din această campanie electorală este cel al Gabrielei Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohannis, candidatul ACL la preşedinţie. Gabriela Vrânceanu Firea nu este o persoană oarecare care aruncă aiurea o părere, ci este, în momentul de faţă, purtătorul de cuvînt al campaniei prezidenţiale a PSD, aşadar vorbele-i capătă o greutate în mojicie pe măsura funcţiei. ‘‘Din punctul meu de vedere, a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii… Nu eşti un om

Avem de lucru. După prezidenţiale. Scu

Pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie nu prea mai e nimic de făcut. De constatat, cel mult, cum se prezintă candidaţii importanţi şi eventual, pentru divertisment, restul pînă la paisprezece. Eu votez, aşa cum am declarat pe Facebook de mai bine de o lună, Monica Macovei în turul I. În turul II, în eventualitatea în care vor fi pe buletinele de vot Iohannis şi Ponta, voi vota Iohannis. A cărui singură calitate, în momentul de faţă, este că nu este Ponta. Trecînd peste, dar în nici un caz uitînd care i-au fost poziţiile şi poziţionările

Câte ceva despre lansarea lui Iohannis

Îi voi trata la pachet. Nu pentru că vreau să insinuez vreun mesaj ascuns, ci pentru simplul motiv că nu sunt prea multe lucruri de analizat în cazul lansărilor lor. Johannis nu este un personaj de presă. Prin urmare, acțiunile lui nu generează interesul mass-media. Din acest motiv, Johannis este nevoit să comunice des. Să nu-și epuizeze toate gloanțele într-un singur eveniment. Sâmbătă și-a lansat candidatura la prezidențiale, iar luni își va lansa programul de președinte. Cu cât mai multe evenimente de presă, cu atât mai bine pentru candidatul

Iohannis a început să vorbească! Pros

Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidenţiale 2014: “Pentru voi, dragi elevi, un singur sfat: învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi. Vă doresc un an şcolar bun”. Despre Iohannis circula pînă acum un mit: că tace inteligent. Se verifică. Că-i neamţul care tace şi face. Nu ştiu ce mai face, dar constat că nu mai tace. Şi citează, cu seninătate, din Lenin. În curînd, dacă va mai vorbi, i se va potrivi altă zicere: dacă tăcea, votabil era. UPDATE: Sau nu. O fi ştiind el ceva. Pentru că pe Facebook, o prietenă zice

Lanţul candidaturilor

Caragiale? Dar avem şi-acum, în secolul XXI. (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if (d.getElementById(id)) return; js = d.createElement(s); js.id = id; js.src = "//connect.facebook.net/en_US/all.js#xfbml=1"; fjs.parentNode.insertBefore(js, fjs); }(document, 'script', 'facebook-jssdk')); Post by Tudor Calin

Next Entries »